8 martie la Campina

Municipalitatea şi-a dorit, pentru a sărbători femeile de ziua lor internaţională, un eveniment în linia celor de anul trecut – Sărbătoarea Toamnei, Concertul de Crăciun şi ce de Anul Nou -, care au prins la câmpineni. Aşa că, din bugetul nu foarte generos (cel puţin după cu par a fi prevederile de criză…), a alocat 152.000 lei noi, a mai apelat la sponsori (nici ei foarte tentaţi la participare, în aceste vremuri…) şi a reuşit să aducă momente de bucurie celor peste opt sute de spectatori invitaţi în sala mare de spectacole (arhiplină!) a Casei Municipale de Cultură «Geo Bogza» şi tinerilor adunaţi, după orele 20.30, în Centrul Civic.
Atracţia principală a serii a fost concursul «Miss Câmpina 8 Martie 2009», la care au participat, până la urmă, zece concurente. Buna pregătire a spectacolului de către o echipă profesionistă combinată (condusă ferm şi delicat de Mihaela Căciuleanu) de la Bucureşti şi Câmpina a fost atuul unui rezultat final aplaudat îndelung, pe bună dreptate. Cu excepţia concurentelor, prezentate de inegalabilul Claudiu Bleonţ, au urcat pe scenă solistul Adrian Ciucă, celebrii Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, amândoi încă într-o formă încă bună, trupa câmpineană «The Sixteens» (excelentă, plină de energie şi, totodată, de o surprinzătoare sensibilitate – calde felicitări!) dansatoarea orientală Elena Duţu.
Desigur, suspansul a ţinut până la sfârşit, când s-au anunţat premiile «Miss Câmpina 8 martie 2009». Publicul a fost categoric în alegerea sa: Ioana Andrada Drăghicescu a intrat în posesia premiului de popularitate, stabilit pe baza voturilor spectatorilor – 500 lei noi. Juriul (primarul Horia Laurenţiu Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, dr. Jenica Tabacu, directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu”, consilier local, preşedintele Comisiei de cultură şi Coordonator al instituţiilor culturale locale, Ioan Alin Moldoveanu, consilier local, senatorul Georgică Severin, Lorena Crintea, din partea sponsorilor) a deliberat, se pare, destul de furtunos şi a stabilit următoarea ordine a câştigătoarelor: locul al treilea: Monica Mihaela Izdrail; locul al doilea: Claudia Gogu; locul întâi şi titlul de Miss Câmpina 8 martie 2009: aceeaşi Ioana Andrada Drăghicescu! Publicul şi, până la urmă, juriul au ajuns, întâmplător, la consens!
Sărbătoarea dedicată doamnelor şi domnişoarelor din Câmpina s-a mutat apoi în centrul civic, unde a urmat un spectacol pe cinste.
httpv://www.youtube.com/watch?v=GShtXNqFzIw

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co