Accident spectaculos pe DN1
Un copil în vârstă de 15 ani şi un tânăr de 28 de ani au ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie care a avut loc duminică dimineaţa pe DN 1 în cartierul Poiana Ţapului, din oraşul Busteni. Şoferul autoturismului în care se aflau cele două persoane rănite a scăpat nevătămat după ce a pierdut controlul volanului maşinii, iar aceasta s-a răsturnat în şanţul din partea dreapta a şoselei. Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că şoferul autoturismului Dacia Logan a circulat cu viteză mare, pe un carosabil acoperit cu polei, iar pe serpentinele de la Poiana Ţapului nu a mai putut controla maşina care s-a răsturnat în şant.
Din impact, şoferul şi pasagerii, au fost aruncaţi sub maşină, în şantul de pe marginea şoselei, iar la faţa locului au ajuns de urgenţă ambulanţele şi pompierii militari de la Sinaia.
Băiatul de 15 ani a ajuns în stare de comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşsti, iar celălalt tânăr a suferit multiple leziuni şi a fost transportat pentru tratament şi investigaţii la Spitalul orăşenesc din Sinaia.
httpv://www.youtube.com/watch?v=UIKU7P0LT9k



