Actualitate

La cheremul vremii

La Ploieşti, deszăpezirea se face doar în zona centrală, şi nici aici cu mare spor, în timp ce cartierele mărginaşe sunt lăsate la cheremul condiţiilor meteorologice. Până în prezent municipalitatea a depistat o singură sincopă în ceea ce priveşte deszăpezirea, în zona de sud a oraşului, și a aplicat o amendă de 2.500 de lei firmei Rosal, pentru ineficienţă.
Oamenii contrazic municipalitatea şi spun că nu este singura zonă unde există serioase probleme din cauza nămeţilor. Pe strada Nămoloasa, spre exemplu, ploieştenii au rămas pur şi simplu izolaţi. Maşinile care alimentau magazinele comerciale din zonă, cu alimente, nu au putut ajunge la destinaţie, la fel cum nu ar fi putut ajunge nici maşinile de salvare sau pompieri, dacă ar fi fost cazul. Din cauza nămeţilor de pe carosabil, un ploieştean a fost astăzi la un pas să-şi piardă viaţa. Acesta a fost lovit de un autoturism scăpat de sub control de şofer din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi polei, în zona Halelor Centrale. Deși am mers la sediul firmei Rosal, pentru a afla un punct de vedere referitor la programul de deszăpezire a Ploieștiului, nu am reușit să luăm legătura cu cineva din conducerea societății.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co