Experiența contează
Experienta conteaza intr-o semifinala de campionat. Iar acest atu il are si CSU Ploiesti, campioana en-titre. Formatia ploiesteana va infrunta CSM Oradea pentru un loc in finala campionatului. O echipa care se afla pentru prima data in aceasta faza a play-off-ului. Iar baietii lui Arnautovic pornesc ca favoriti, insa Burlacu si coechipierii nu se lasa pacaliti de “inocenta” adversarilor mai ales ca au eliminat U Cluj in sferturile de finala. La randul lor, alb-albastrii au trecut cu un 3-0, la general, de BC Timisoara. Acelasi rezultat il vrea CSU Ploiesti si in semifinale dar trebuie sa bata in primele doua partide. Acestea vor avea loc maine si poimaine seara, pe teren propiu. Semifinalele se disputa dupa sistemul “cel mai bun din cinci partide”.



