Oamenii străzii pot fi ajutaţi
În municipiul Câmpina, problema oamenilor străzii nu este atât de mare, mai ales de când în cartierul Voila a fost deschis un centru de ajutor pentru astfel de cazuri. Poliţia Locală identifică persoanele fără adăpost, iar apoi acestea sunt duse la instituția respectivă. Centrul din cartierul Voila are 5 dormitoare şi 1 apartament în care pot fi găzduite 20 de persoane. Cetăţenii câmpineni fără adăpost pot beneficia de acest serviciu timp de 6 luni, iar persoanele care nu au domiciliul în Câmpina, 7 zile, însă fără drept de revenire. Poliţia Locală îi roagă pe cetățeni să apeleze numărul de la dispeceratul instituției în cazul în care întâlnesc pe străzi persoane fără adăpost. Chiar dacă în această perioadă temperaturile sunt foarte ridicate pentru o lună de iarnă, meterologii anunţă faptul că după data de 19 ianuarie acestea vor scădea şi vom avea parte şi de ninsori abundente. În asemenea condiţii, un om al străzii, dacă nu este preluat de serviciile sociale, îşi poate pierde viaţa.



