Refacere cu “tigrii”
Baschetbaliștii Ploieștiului au parte de o refacere specială după eșecul împotriva cu Partizan. Ei au pierdut la ultima clasată în EuroCup, iar la trei zile distanță, Burlacu și coechipierii au ocazia să-și revină cu “tigrii” de la BC Mureș, în etapa a 7-a din Liga Națională. Partida reprezintă și un moment de revedere cu Filip Adamovic, fostul conducător de joc al Ploieștiului. Bosniacul a devenit campion al României alături de alb-albaștri, iar acum întoarce armele împotriva fostei sale echipe. “Dado” Arnautovic îl cunoaște foarte bine pe Adamovic, ceea ce poate fi în avantajul lui Dee Brown, adversarul său direct. Asta dacă nu cumva antrenorul va decide ca Brown să fie unul din cei trei baschetbaliști străini care trebuie să stea în tribună la fiecare meci de campionat.
Ploieștiul și Mureșul au peste 30 de înfruntări directe, iar palmaresul este net favorabil campioanei României, chiar dacă în ultimele două partide “tigrii” i-au răpus pe ploieșteni. Însă acum băieții lui Arnautovic trebuie să confirme statutul de lideri ai campionatului și să învingă, mâine seară, formația aflată pe locul 11 în Liga Națională. Așa cum s-a întâmplat și în campionatul 2012-2013, atunci când Ploieștiul a învins Mureșul în finala Ligii Naționale.



