Actualitate

Donează și sângele tău contează!

Clubul Sportiv alPHa Prahova promovează faptele bune! Dis de dimineață, handbalistele și baschetbalistele clubului, însoțite de antrenori, au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești pentru a dona sânge. Nu înainte ca oficialii clubului să-i ofere gazdei un tricou a cărui număr nu este întâmplăpor.

După procedurile specifice, fetele și bărbații au intrat au fost înțepați în scop nobil. Pivotul Ani Dumitrașcu, antrenorii Roșu și Tace au mai dat din sângele lor în timp ce portărița Vocilă și team managerul Albu au fost la prima experiență.

Directoarea Centrului s-a uitat cu recunoștință la sportivi și antrenori aducându-și aminte că, în tinerețe, a practicat handbalul!

Antrenorul echipei de handbal senioare, Cristi Roșu, a donat cu gândul și la o jucătoare care trece prin momente grele. Carina Vasile, handbalistă la CS Câmpina, a fost diagnosticată cu sarcom la coapsa stângă, iar pentru tratament a plecat la Roma. Antrenorul a făcut apel la toți oamenii să formeze o echipă în jurul ei ca aceasta să câștige cel mai greu meci.

Următorul meci al handbalistelor Prahovei va fi duminică, 26 aprilie, de la ora 16.30, la Sala Olimpia, contra celor de la Neptun Constanța.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co