Handbal de Mărțișor
Handbalistele de la CSM Ploiești petrec Mărțișorul în joacă. Mâine, la prânz, ele vor avea meci contând pentru etapa a 21-a a Ligii Naționale. Pe teren propriu, Sheiko și celelalte fete vor întâlni CSM Slobozia, o echipă la care evoluează Alina Moroianu și Cristiana Nica, foste jucătoare la Ploiești. Meciul este important pentru fetele lui Kurtes, care trebuie să câștige pentru obținerea locului 8, ultimul care duce în play-off. Un succes ar asigura, în mare parte, această poziție, în condițiile în care Râmnicu-Vâlcea, principala urmăritoare, va avea meci la campioana HCM Baia-Mare. CSM-ul este favorită, în timp ce Slobozia luptă pentru evitarea retrogradării. Chiar dacă au acest statut, fetele lui Kurtes vor primi încurajări și de la sportivii antrenați de Dobrescu și Nicolae. Înaintea partidei, băieții de la CSM Ploieşti vor împărți flori handbalistelor, dar și doamnelor și domnișoarelor prezente la meci, cu ocazia zilei de 1 Martie. Ei vor face acest gest și după meciul fetelor, când vor merge într-un centru comercial din oraș unde vor fi la fel de galanți.



