Cum să ne protejăm de tâlhării
Protejați-vă bunurile astfel încât să nu cădeți victime tâlharilor. Este sfatul oamenilor legii. De la începutul anului și până în prezent, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a înregistrat un număr de 61 de dosare penale deschise pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În plus, în 71 de cazuri s-a început și urmărirea penală, de această dată fiind vorba și despre fapte mai vechi care au fost inițial cu autor necunoscut.
Tocmai de aceea, polițiștii vin și cu sfaturi pentru cetățeni. În plus, nu trebuie să permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele invocate. La intrarea într-un imobil, fiți foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni.
De asemenea, orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepartată de urgenţă. Luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului.


