Sport

Au început munca!

Pe ritmuri muzicale, bronzate și relaxate. Așa au început handbalistele României pregătirea pentru Olimpiada de la Rio de Janeiro. “Nu există motivație mai mare decât să faci performanță la Olimpiadă”. A spus-o Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume. Timp de o săptămână naționala antrenată de danezul Tomas Ryde se pregătește la Sala Olimpia din Ploiești. Fetele au aflat că medalia de aur poate valora 100.000 de euro. Adică o sumă de bani plus câte o mașină din partea unui sponsor oficial.

Odată cu primul antrenament, Oana Manea, “Mica” Brădeanu și celelalte colege au scos din țiplă mingile oficiale cu care vor juca la Olimpiada. Baloanele sunt în culorile Braziliei, galben-verde, au fost umflate și testate de handbalistele tricolore. “Alice” Elisei, căpitanul echipei, este încântată de noile mingi și speră să dea cât mai multe goluri. Atât ea cât și celelalte tricolore mai speră ca staff-ul medical să aibă grijă de ele, având în vedere că virusul Zika, dar și o nouă bacterie, îi determină pe unii sportivi celebri să se gândească bine dacă vor mai merge pe Copacabana.

Tomas Ryde va trebui să lase acasă 4 jucătoare după cantonamentul de la Ploiești. La Rio, România se va lupta pentru ieșirea din faza grupelor cu Norvegia, Brazilia, Spania, Muntenegru și Angola.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co