Conferință lacrimogenă
Pe cât de vulcanic este pe atât de sufletist se arată Marius Șumudică. Antrenorul Astrei pur și simplu a plâns la conferința de presă de dinantea finalei Cupei României. În timp ce răspundea întrebărilor jurnaliștilor, Șumudică nu s-a mai putut stăpâni și l-au podidit lacrimile. A fost o perioadă frumoasă și indiferent de rezultatul de mâine, le voi strânge mâna băieților, deoarece împreună am trăit o perioadă minunată. Simt că se apropie sfârșitul, ne vom despărți și de aceea m-am emoționat. Șumi a venit la declarații împreună cu portarul Silviu Lung și mijlocașul Florin Lovin. Ambii jucători au fost mișcați de lacrimile lui Șumi fiind pentru ei un motiv în plus ca mâine să câștige, din nou, trofeul. Pentru Lovin va fi un meci special, deoarece nu a jucat, niciodată, o finală de Cupă, dar și pentru că va fi ultima partidă din cariera de jucător. Lovin a spus că, văzând ce trăiri are antrenorul său și cât se consumă, cu siguranță nu se va face antrenor. Poate fi ultimul meci, dar în tricoul Astrei, și pentru internaționalul Lung junior. Silvică vrea să se închidă cu o victorie parcursul circular al lui Șumudică, început tot pe Ilie Oană. Au urmat la întâlnirea cu jurnaliștii, Claudiu Niculescu și Laurențiu Marinescu. Antrenorul Voluntariului își dorește prima performanță din carieră pe un stadion care l-a impresionat, fiind prezent pentru prima oară pe arena ploieșteană. Marinescu a spus că vor fi emoții și presiune în plus având în vedere că joacă acasă. Speră să aibă cât mai mulți suporteri de partea sa și la final să se bucure împreună cu colegi, rude și prieteni. Inaintea conferinței, Sumudică și Niculescu au ieșit pe gazon ca să facă poze cu trofeul, cei doi antrenori fiind în formă și puși pe glume.



