Contra va fi validat joi
Cosmin Contra va debuta la echipa națională într-un loc special pentru el. După cum a declarat de mai multe ori, arena ,,Ilie Oană” este locul unde Contra s-a simțit deosebit în perioada Petrolul. Iar meciul de început al noului antrenor al României va fi la Ploiești, pe 5 octombrie, împotriva Kazahstanului. Antrenorul de 41 de ani îl va lua în staff pe un alt fost antrenor al Petrolului, Jerry Gane, și este posibil să i se alăture și Adi Mutu, jucător o perioadă la galben-albaștrii, din postura de director sportiv. Alegerea noului selecționer a stârnit și destule reacții adverse dar “Guriță” a spus, astăzi, că speră să le închidă gura contestatarilor prin rezultate. Pentru el este un vis devenit realitate și o mândrie că a fost ales, dintre atâția antrenori, selecționerul României. Federația Română de Fotbal a ajuns la o înțelegere de principiu cu Cosmin Contra în privința preluării postului de antrenor principal. Președintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgență al FRF să negocieze cu anumiți antrenori ocuparea funcției de selecționer al echipei naționale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidați, iar președintele Burleanu a ajuns la un acord cu fostul internațional timișorean. Totuși, Contra va avea emoții până joi, atunci când numirea în funcție a noului selecționer și detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor trebui aprobate de Comitetul Executiv al FRF.



