Un nou meci “incendiar”
FC Petrolul revine, în această săptămână, pe „Ilie Oană”, pentru jocul cu CSM Flacăra Moreni, contând pentru runda cu numărul cinci a Ligii a III-a. Întâlnirea se va disputa vineri seară, 22 septembrie. Cele două echipe urmând să se afle, astfel, din nou faţă în faţă, la mai puţin de două săptămâni de la duelul din Cupa României, tranşat de către ploieşteni cu scorul de 3-0. De mâine, 19 septembrie, la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană” vor fi puse în vânzare tichetele de acces pentru această confruntare, preţurile acestora fiind cele obișnuite. La fel și programul de la punctul de vânzare, iar vineri, în ziua partidei, comercializarea tichetelor este posibilă până la primul fluier al arbitrului. Petrolul rămâne liderul seriei a 3-a din liga a 3-a după succesul “italian” obținut împotriva Tunariului. Atacantul Sergiu Arnăutu a fost tunarul Petrolului, reușind singurul gol al meciului, de la 11 metri, în finalul primei reprize. O specialitate pentru “Arnă” având în vedere că este a treia oară când înscrie din penalti. A marcat la Buftea, cu o etapă în urmă, la Sporting Roșiori, dar și pe teren propriu, în izbânda cu Aninoasa. Nouarul petrolist are și un gol din acțiune, reușit în prima etapă, cu Viitorul Domnești. Arnăutu este, la acest moment, golgeterul echipei în campionat, cu 4 goluri. El a adus cel puțin 6 puncte echipei sale iar la acest moment, Petrolul are 12 puncte, la fel ca Măgurele și Alexandria, însă datorită golaverajului se menține în fruntea clasamentului.



