Amenzi pentru caii ajunși pe carosabil
Caii ajung pe carosabil, iar proprietarul primește amendă. Nu există nicio scuză, iar motive cum ar fi ”au scăpat”, ”au sărit gardul” sau ”le-a dat drumul cineva” nu mai țin. Se întâmplă la Câmpina, unde Poliția Locală a dat amenzi după amenzi deținătorilor de cai care îi lasă să ajungă pe stradă.
Un astfel de caz s-a petrecut pe strada Florilor, în cartierul Voila, unde nu mai puțin de șase cai se plimbau nestingheriți pe mijlocul șoselei. Au fost descoperiți de polițiștii locali, care au vrut să-i confiște și să-i ducă la adăpostul amenajat în baza de pe strada Petrolistului. Imediat au apărut proprietarii și au început negocierile.
Până la urmă, pentru a nu fi confiscați, caz în care cheltuielile de recuperare erau mult mai mari, proprietarii au plătit amenzile și au plecat cu caii acasă, cu promisiunea că-i vor ține legați.
Acțiunile pe această linie vor continua. Așa cum v-am mai relatat, Poliția locală din Câmpina poate confisca acum caii găsiți pe stradă. Îi duce în adăpost, iar dacă nu este plătită amenda, aceștia ajung la adăpostul de la Bucov.



