Actualitate

Amenzi pentru caii ajunși pe carosabil

Caii ajung pe carosabil, iar proprietarul primește amendă. Nu există nicio scuză, iar motive cum ar fi ”au scăpat”, ”au sărit gardul” sau ”le-a dat drumul cineva” nu mai țin. Se întâmplă la Câmpina, unde Poliția Locală a dat amenzi după amenzi deținătorilor de cai care îi lasă să ajungă pe stradă.
Un astfel de caz s-a petrecut pe strada Florilor, în cartierul Voila, unde nu mai puțin de șase cai se plimbau nestingheriți pe mijlocul șoselei. Au fost descoperiți de polițiștii locali, care au vrut să-i confiște și să-i ducă la adăpostul amenajat în baza de pe strada Petrolistului. Imediat au apărut proprietarii și au început negocierile.
Până la urmă, pentru a nu fi confiscați, caz în care cheltuielile de recuperare erau mult mai mari, proprietarii au plătit amenzile și au plecat cu caii acasă, cu promisiunea că-i vor ține legați.
Acțiunile pe această linie vor continua. Așa cum v-am mai relatat, Poliția locală din Câmpina poate confisca acum caii găsiți pe stradă. Îi duce în adăpost, iar dacă nu este plătită amenda, aceștia ajung la adăpostul de la Bucov.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co