Școala din Puchenii Mari, modernizată cu fonduri europene
Primăria va accesa fonduri europene pentru modernizarea Școlii Gimnaziale din Puchenii Mari.Modernizarea implică și reabilitarea termică a clădirii unității de învățământ,cu centrală termică nouă, instalații electrice și sanitare schimbate, precum și dotări ale laboratoarelor școlii . Totodată, în proiectul de modernizare este prevăzută și schimbarea acoperișului, ne spune Constantin Negoi, primarul comunei Puchenii Mari. Tot prin finanțare europeană, Școala Gimnazială din Pietroșani va fi demolată, ultima expertiză a clădirii arătând un risc seismic de gradul II.Demolarea se va face pe etape, pentru a nu perturba activitatea școlară. După demolare, școala va fi reconstruită și dotată cu mobilier ultramodern, ne mai spune primarul Constantin Negoi.



