Peste 80% dintre elevii școlilor din Puchenii Mari, admiși la licee
By
Cele trei școli gimnaziale din Puchenii Mari au reușit să obțină în ultimii ani performanțe deosebite pe care nici orașele mari nu le înregistrează. Astfel, peste 80% dintre elevii acestor unități de învățământ au promovat la Evaluarea Națională, mulți dintre aceștia obținând locuri în liceele de top ale Ploieștiului și fiind selectați în grupurile de excelență.
Unul dintre secretele acestor reușite, ne spune directorul Școlii Gimnaziale din Puchenii Mari, este și faptul că 95% dintre cadrele didactice din comună sunt profesori titulari. Totodată, la aceste rezultate a contribuit și implicarea părinților, atât în actul educațional, cât și în supravegherea copiilor.



