Descinderi cu mascații la Șirna – Mașină distrusă cu bâte, cinci suspecți audiați
By
Polițiștii din Prahova au descins, în această dimineaţă, la mai multe adrese din comuna Șirna, după un scandal violent petrecut în stradă. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva zile, cinci bărbați ar fi coborât dintr-un autoturism pe Drumul Județean 101G și ar fi distrus cu obiecte contondente o altă mașină parcată. Prejudiciul se ridică la 11.000 de lei.
Cei cinci suspecți au fost ridicați și duși la audieri. La percheziții au participat și jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești, alături de criminaliști.
Ancheta este coordonată de procurorul de caz, care urmează să stabilească întreaga activitate infracțională și să decidă măsurile ce se impun.



