Actualitate

Bereasca: Scandal între chiriaşi şi proprietar, sfârşit cu sancţiuni

Amenzi în valoare totală de 22.000 de lei au fost aplicate în cartierul Bereasca, după ce polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au descoperit obiecte voluminoase depozitate pe domeniul public.

Sesizarea a venit miercuri, 24 septembrie, și viza strada Pomilor, unde trotuarul fusese blocat de haine, saltele și diverse bunuri de uz casnic. La fața locului, agenții au constatat că bunurile aparțineau chiriașilor unui imobil, care fuseseră somați de proprietar să elibereze locuința în urma unui conflict.

Pentru ocuparea abuzivă a domeniului public, cei doi chiriași au fost sancționați cu câte 10.000 de lei fiecare, iar proprietarul imobilului cu 2.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de mediu.

Pe lângă sancțiunile aplicate, persoanele implicate au fost obligate să elibereze trotuarul și să lase curat domeniul public.

Poliția Locală atrage atenția că astfel de fapte nu vor fi tolerate și reamintește că depozitarea deșeurilor sau a obiectelor pe domeniul public este strict interzisă și sancționată conform legii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co