Actualitate

A fost testat și va fi investigat

Francezul Guy Gnabouyou a fost testat în amicalul de la Strejnic însă va trebui investigat și din punct de vedere medical. Dacă va trece de analizele specifice este posibil ca jucătorul să fie înregimentat de gruparea petrolistă. El a evoluat tot meciul în jocul cu Metalul Buzău și a încercat să-l convingă pe Stoican de calitățile sale. Are detentă, forță, viteză fiind aproape să înscrie din “foarfecă”, dar a și dat câteva pase coechipierilor. Pe lîngă jucătorul de culoare, ca noutate a evoluat și mijlocașul Bogdan Gavrilă. Acesta a fost înlocuit în repriza secundă de Sergiu Arnăutu. Partida de la la Strejnic s-a încheiat la egalitate, scor 1 la 1. După o primă repriză „albă”, buzoienii au deschis scorul prin Padineanu, cel care l-a învins cu Apostolachi cu un șut de la 10 metri, lateral dreapta. Petroliștii au egalat la scurt timp, prin Ionuț Cioinac , acesta reluând, din fața porții, după o pasă venită, din dreapta, de la Gnabouyou, atacantul francez având, spre final, șansa să aducă victoria echipei sale, șutul său fiind deturnat în corner de către portarul advers. Staff-ul petrolist a utilizat tot lotul în afara portarului Avram și a jucătorilor Bărboianu, Wallace, Sîrghi, Munteanu, Marinescu și Stoica. La meci au fost prezenți numeroși fani petroliști curioși să-l urmărească mai ales pe fotbalistul format de Olympique Marseille. Lui Stoican nu i-a picat bine jocul băieților săi astfel că după meci le-a vorbit acestora în vestiar unde le-a explicat nemulțumirile sale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co