A început Bacalaureatul de toamnă – peste 1.100 de candidaţi în Prahova
Astăzi a început Bacalaureatul de toamnă. Emoții mari pentru peste 1.100 de absolvenți din județul Prahova, care au intrat din nou în examen, în încercarea de a obține diploma de final de liceu.
Astăzi, 11 august 2025, candidații au susținut prima probă scrisă – Limba și literatura română. În total, 1.190 de absolvenți s-au înscris în această sesiune, după ce nu au promovat sau nu s-au prezentat în vară.
Calendarul examenelor continuă astfel:
• 12 august – proba obligatorie a profilului,
• 13 august – proba la alegere a profilului și specializării,
• 14 august – limba și literatura maternă.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 18 august, când candidații își vor putea vedea lucrările și vor putea depune contestații. Rezultatele finale vor fi anunțate pe 26 august.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova anunță că toate centrele sunt pregătite și că au fost luate măsuri stricte pentru prevenirea tentativelor de fraudă. Telefoanele și dispozitivele electronice sunt interzise în sala de examen.
Pentru a promova, fiecare candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și media finală de minimum 6. Pentru mulți, aceasta este ultima șansă înaintea unui nou an școlar în care examenul trebuie reluat de la zero.



