Social

A inceput scandalul

A trecut doar o săptămână de când agenţii comunitari  câmpineni au plecat la „vânătoare” de atelaje hipo şi au apărut deja scandalurile. Prinşi cu mâţa-n sac, proprietarii de căruţe nu vor de nici un fel să recunoască faptul că au greşit. Un caz de acest gen este cel al lui Alin Elisei, care în după-amiaza zilei de 11 februarie a fost depistat pe strada Industriilor mânând o căruţă încărcată cu lemne. Agenţii comunitari, care se pare că îl avertizaseră cu ceva timp înainte să nu iasă cu atelajul pe străzile municipiului, nu au stat prea mult pe gânduri şi l-au tras pe dreapta, anunţându-l că îi vor confisca vehiculul. Acest lucru l-a înfuriat pe Alin Elisei, care a declarat în faţa camerei că nu ştia de hotărârea consiliului local Câmpina.
Din punctul de vedere al poliţiştilor comunitari lucrurile sunt foarte simple: consilierii au hotărât, ei trebuie să ducă la îndeplinire prevederile hotărârii.
Acţiunea în forţă a agenţilor comunitari şi a poliţiştilor de la ordine publică nu a fost pe gustul proprietarilor de căruţe dar nici a unora care au trecut prin zonă.
Căruţaşul ne-a declarat că la un moment dat unul dintre agenţii comunitari l-a bruscat. În ceea ce priveşte acest aspect, Alexandru Lefter consideră că numărul mare de agenţi este explicabil prin faptul că de cele mai multe ori căruţaşii devin agresivi, atunci când sunt anunţaţi că le sunt confiscate căruţele.
Până acum, într-o săptămână, cinci căruţaşi au dat nas în nas cu oamenii legii. Şi, dacă nu se vor potoli, vor avea bani buni de scos din buzunare.
httpv://www.youtube.com/watch?v=Tswt7Nyp-5s

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co