Actualitate

Accident grav pe DN1, un copil rănit a ajuns la spital

În această dimineaţă, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel la Serviciul de urgenţă 112 despre producerea unui accident de circulație pe DN1.

Din primele verificări de la fața locului a reieșit faptul că o persoană care conducea un ansamblu de vehicule ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat cu semiremorca un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani.

După producerea accidentului conducătorul ansamblului de vehicule și-a continuat deplasarea.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

La scurt timp, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoana banuită de săvârșirea faptei, fiind vorba de un bărbat de 49 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co