Accidentarea la cap i-a dereglat
Accidentarea lui Benga a dereglat jocul Petrolului. A spus-o Tibi Selymes, după meci, când a explicat că echipa nu a mai putut ține adversarul în jumătatea lor și așa au început problemele. Selymes speră ca jucătorul să-și revină cât mai repede pentru că orice jucător din primul 11 contează foarte mult. În locul său a debutat Robert Alexandru, apărător pe care Selymes îl consideră un copil valoros, dar care mai are nevoie de meciuri și chiar dacă a făcut greșeli trebuie încurajat. Voluntariul lui Vintila vroia chiar să bată, dar s-a mulțumit și cu egalul. Arges-Vintilă a spus că în primele 30 de minute cel mai periculos adversar a fost publicul datorită atmosferei. Acesta a avut parte de un super-gol, însă la poarta lui Pecanha. Micuțul Vranceanu a recunoscut că mingea a fost deviată și îi felicita pe fani că au venit la meci pe o asemenea căldură. Șansa i-a surâs și lui Nepomuceno după ce în prima etapă “a dat-o în bară”, însă mijlocașului i-ar fi placut ca golul norocos să însemne trei puncte. Dinu Todoran a evoluat 8 ani la Ploiești și ar mai fi vrut să joace într-o asemenea ambianță. La partidă au fost și alți ex-petroliști cum ar fi Florentin Dumitru, oficial al oaspeților, și “Dinel” Oprița, un alt fan al atmosferei de la Ploiești. Una pe care a văzut-o și Petrișor Voinea. Jucătorul Petrolului n-a prins foaia de joc însă s-a evidențiat cu un Porsche Cayenne cu care a plecat de la stadion.



