Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Adrenalină la raliul din Sinaia

Scrâşnete de roţi, motoare turate la maxim şi adrenalină pe patru roţi. Aceasta este atmosfera în Sinaia, la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Nume mari din lumea automobilistică au luat astăzi start-ul pe traseul din staţiune, în aplauzele spectatorilor.  După o pauză de peste 30 de ani, Sinaia revine pentru al doilea an consecutiv, în atenţia iubitorilor acestui sport. Piloţii au sosit încă de aseară, iar după ce şi-au etalat impresionantele maşini, le-au lăsat în parcul închis din centrul oraşului, acolo unde au putut fi admirate de toată lumea. Azi de dimineaţă, concurenţii au avut o oră şi jumătate la dispoziţie pentru recunoaşterea traseului, după care, au început antrenamentele oficiale. Mii de turişti şi localnici s-au înghesuit să privească maşinile, să le fotografieze şi să-şi încurajeze favoriţii. Nume grele ale acestui sport au venit special pentru a concura la raliul din Sinaia. Titi Aur, Daniel Onoriu, Cătălin Cismaru, Lucian Boroianu şi Paul Andronic sunt doar câţiva dintre cei care şi-au propus să câştige etapele de la Sinaia. Printre ei, se află şi cel mai tânăr concurent. Are doar 16 ani şi este antrenat de pilotul sinăian Claudiu David. Campionatul Naţional de Vizetă în costă se va încheia duminică seară, atunci când, cei mai buni piloţi vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi speciale, organizată la Casinoul din staţiune.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co