Adrian Moroianu nu renunţă la PSD
Adrian Moroianu, fost consilier judeţean şi membru al PSD Prahova, este gata să apeleze la justiţie pentru a se apăra in faţa deciziei conducerii acestui partid de a-l exclude si de a-i retrage sprijinul politic, decizie luată la sfârşitul anului trecut. Acestuia i s-a reproşat că a făcut declaraţii publice prin care a adus prejudicii imaginii partidului. Moroianu susţine că decizia retragerii sprijinului este nestatutară, aşa ca a contest-o. De asemenea, Moroianu a solicitat în scris atat preşedintelui organizaţiei judeţene, Mircea Cosma, cât şi lui Ion Eparu, preşedintele Organizaţiei Ploiesti, un document din care să reiasă faptele de care se face vinovat, cât şi un proces verbal al Şediţei ordinare din 12 ianuarie a comitetului Executiv Municipal Ploieşti. De asemenea acesta a solicitat precizarea căilor de atac şi termenului de contestare a Hotărârii. Pentru psd-iști, cazul este încheiat. În cazul în care decizia de excludere si retragerea sprijinului politic nu va fi anulată, Moroianu este gata să îşi caute dreptatea la CEDO.