Aglomeraţie la bisericile din Sinaia
Aglomeraţie mare la bisericile din Sinaia. Mii de credincioşi au luat parte la slujba preoţilor şi au sărbătorit, cu mic cu mare, Izvorul Tămăduirii. Lăcaşele de cult au devenit neîncăpătoare, iar oamenii au stat la coadă pentru a primi agheazmă. Şi-au adus cu ei bidoane de plastic încă de la primele ore ale dimineţii şi apoi au aşteptat până la orele amiezii pentru a le umple. Credincioşii spun că în fiecare an participă la Izvorul Tămăduirii, deoarece este cea mai importantă sărbătoare din Săptămâna Luminată. Cu apa sfinţită de la biserică, oamenii au mers către case, unde şi-au stropit camerele şi animalele. Cei care au luat agheazmă spun că în fiecare dimineaţă beau din ea, deoarece are puteri vindecătoare.



