Actualitate

“Agricultori” arestaţi pentru culturi interzise

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane (trei bărbați și două femei), cu vârste între 24 și 28 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Probatoriul administrat a mai relevat că, în același interval de timp, persoanele cercetate ar fi deținut și vândut droguri de risc și mare risc, respectiv canabis, procurat în principal de la celelalte persoane implicate în cauză, alprazolam, comprimate ecstasy și cocaină.

Tot din investigații a rezultat faptul că tranzacțiile dintre cele patru persoane, privind vânzarea şi achiziționarea de drog de risc ar fi fost intermediate, pentru diferite sume de bani, de către o altă persoană.

La data de 31 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 5 persoane (trei bărbați și două femei).

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus, arestarea preventive, pentru 30 de zile, a 4 dintre persoane și măsura preventivă a arestului la domiciliu față de o altă persoană.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

În urma perchezițiilor, autoritățile au confiscat cantități semnificative de droguri, precum și sume importante de bani. Ancheta este în desfășurare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co