Alexa a rămas, transferurile continuă
Ultima dată în Polonia, la Lech Poznan, Mihai Răduț a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu Astra, alăturându-se lotului pregătit de Dan Alexa. Căștigător al tripletei Campionat-Cupă-Supercupă, mijlocașul de 30 de ani se întoarce în fotbalul românesc după o perioadă de trei ani de zile. Președintele Dani Coman a mai dezvăluit faptul că la antrenamentele echipei se mai află și un atacant francez. Pe lîngă fotbalistul român și vărful din Hexagon, trupa prezidată de Coman i-a mai semnat pe mijlocașul Albert Stahl, contract pe 4 ani, venit de la UTA Arad, dar și pe portughezul David Bruno. Acesta a semnat pe două sezoane și este fost internațional de juniori și tineret al Portugaliei, jucătorul fiind crescut de FC Porto. Echipa antrenată de Alexa nu se oprește cu transferurile aici și este posibil ca în această săptămână să rezolve și venirea fundașului Gabriel Tamaș. Cel puțin așa a anunțat oficialul astrist, Dani Coman, care a spus că echipa are nevoie de năbădăiosul fotbalist. Astra nu a început acest sezon așa cum își dorea. După două etape are un singur punct, egal cu FC Botoșani și înfrăngere la Poli Iași. Mai mult, antrenorul Dan Alexa a fost întors din drum de patronul Nicolae după își anunțase, public, demisia. Runda viitoare Astra va juca, vineri seara, în deplasare la FC Voluntari, acesta fiind meciul doi al etapei deschisă de jocul Iași-Clinceni.



