Actualitate

Amenzile au curs in minivacanţa de 1 mai şi Paşte

În perioada 1-6 mai a.c., cei peste 1.500 de poliţişti prahoveni au fost prezenți la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea producerii unor evenimente negative.

În perioada de referință, polițiștii prahoveni au organizat peste 25 de acțiuni punctuale de prevenire și de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică pe raza județului Prahova, în contextul minivacanței.

Polițiștii rutieri au acționat pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre stațiunile turistice.

Dintre acestea, aproximativ 180 au fost aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar 30 au fost aplicate conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute 9 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost efectuate 15 controale corporale și 9 controale ale bagajelor.

Polițiștii prahoveni acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și sunt pregătiți să intervină în orice moment.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co