Actualitate

Ana Blandiana a ținut o conferință la Câmpina, despre Centenar

Ana Blandiana a fost invitata lui Codruț Constantinescu, la conferința organizată la Casa de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina, în care s-a vorbit despre centenar, comunism, poezie, dar și politică actuală.
Disident al regimului comunist, poeta este unul dintre oamenii de cultură care au refuzat să colaboreze cu Securitatea și care au fost interziși înainte de 1989. În ultimii ani, Ana Blandiana s-a remarcat ca eseist și conferențiar, pe diferite teme care țin de istorie.
Câmpinenii au umplut sala mică a instituției, pentru a o întâlni, lucru rar la evenimente de acest gen. Au fost oameni în vârstă, dar și mulți tineri, nerăbdători să cunoască o personalitate a culturii românești.
Aproape toți aveau în mână ultimul volum al poetei, ”Istoria ca viitor” apărut în noiembrie 2017, pe care l-au adus la conferință, pentru a obține un autograf.
Ana Blandiana a citit un eseu pe tema Centenarului, subliniind următoarea idee: ”Centenarul nu este o festivitate, el este prilejul care îi obligă şi le dă şansa românilor să opteze cui vor să semene, care sunt modelele pe care vor să le urmeze”. Invitata a subliniat că uluitoarele hotărâri din 1918 sunt exemplele care au schimbat destinul de ţară şi care pot deveni modelele ţării de acum.
Participanții au aplaudat, i-au sorbit fiecare cuvânt, i-au adresat întrebări, iar la final i-au cerut autograful.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co