Actualitate

Anul aduce restructurari noi

Anul Nou nu aduce bucurii mari pentru politiştii prahoveni. Încă de la sfârşitul anului trecut stăteau cu teama restructurarilor şi acum sunt din ce în ce mai aproape de implementarea noilor măsuri de austeritate impuse de către guvernul Boc. Şi pentru că îngrijorarea să fie maximă, pe siteul ministerului de interne a apărut un proiect de lege care ar trebui să lamurească modul în care se vor face restructurarile, dar nici aici nu a fost stipulat nimic în acest sens. Între timp, din ce în ce mai mulţi poliţişti părăsesc sistemul pentru că nu mai pot face faţă cheltuielilor de zi cu zi cu un salariul diminuat cu 25% şi cu multe sporuri tăiate. Cât despre protestul început anul trecut prin care poliţiştii susţineau că nu vor mai sta peste programul celor opt ore, nici aceasta iniţiativă nu a putut fi respectată. Oamenii sunt conştienţi că şi asta s-ar putea întoarce împotriva lor. Pentru cei mai mulţi este foarte important şi salariul mizer pentru care muncesc acum. Faţă de toate aceste declaraţii inspectoratul judeţean de poliţie precizează ca în acest moment nu există vreo lista a poliţiştilor care vor fi disponibilizaţi şi că de altfel nu există nimic sigur privitor la acest subiect.httpv://www.youtube.com/watch?v=bX6E5WlW-j4

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co