APIA: Fermierii își pot recupera acciza la motorină până la 31 octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, în perioada 1 – 31 octombrie 2025 inclusiv, se pot depune cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat aferent cantităților de motorină achiziționate și utilizate în agricultură în trimestrul al III-lea al anului 2025, respectiv pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie 2025.
Cererile de plată se depun la Centrele Județene ale APIA sau la Centrul APIA al Municipiului București, în funcție de județul în care beneficiarul a depus cererea de acord pentru finanțare. Documentația poate fi înaintată de administratorul exploatației agricole, reprezentantul legal sau de împuternicitul acestuia.
Ajutorul de stat se acordă sub forma rambursării diferenței dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea unitară a sprijinului este de 2,213 lei/litru.
Măsura are ca scop susținerea sectorului agricol prin compensarea unei părți din costurile aferente consumului de motorină, contribuind astfel la menținerea competitivității fermierilor români și la eficientizarea activităților din domeniu.
APIA reamintește fermierilor că termenul-limită de depunere a cererilor este 31 octombrie 2025 inclusiv și încurajează beneficiarii să se adreseze centrelor județene pentru informații suplimentare privind condițiile de eligibilitate și documentele necesare.



