Are nevoie de o casa !

Parca e urmarita de ghinion. Asta se poate spune despre o femeie de 38 de ani din Urlati. Constanta Butnar locuia pana acum un an si jumatate in casa lasata mostenire de parinti impreuna cu sotul si fetita lor. Intr-o seara casa a luat foc de la un scurt circuit. Sotul, aflat intr-una din camere abia a apucat sa se salveze. Casa s-a facut scrum si la scurt timp dupa aceea, constanta s-a si despartit de sot. Impreuna cu fetita sa de patru ani, femeia locuieste din mila unui cetatean din Ceptura intr-o casa pe care cel din urma a cumparat-o pentru a o demola. Aceasta constructie sta sa pice pe cele doua, dar problema si mai mare este ca foarte curand mama si fiica sunt obligate sa plece. Proprietarul vrea sa reconstruiasca si le va da afara. Femeia nu mai are speranta decat in oamenii de bine care ar putea-o ajuta cu bani pentru materiale de constructie sa-si ridice o camera pe vechea fundatie. Povestea aceasta face subiectul de azi al emisiunii Reporter plus de la ora 20,30.