Actualitate

Arta de a fi pictor

Nu este ușor să îți expui sentimentele pe pânză sau să redai fidel… natura. Pentru pictură ai nevoie de mult talent, dar și de răbdare. Într-o zi toridă de vară, echipa Valea Prahovei TV a avut ocazia să vada un pictor la lucru, la el acasă. Și-a așezat șevaletul în curte, a ales o tufă de trandafiri și, în mai puțin de o oră, a adus-o pe… pânză. Se numește Mihai Boroiu, are 59 de ani și este din satul Bordeni.

Nu a făcut vreo școală de arte plastice, ci spune că a furat conștiincios arta de a picta. Îi place să îmbine culorile pe paletă și nu folosește doar pensula. În curtea sa pictorul ne-a predat lecții de culori și de contrast complementar. Însă, când vine vorba despre bani și evaluarea propriilor lucrări, Mihai Boroiu rămâne un… artist.

Dar nu face calcule asemeni unui om de afaceri: atât am investit în materiale, atât am scos profit din vânzare. Nu pictează în fiecare zi și nu pictează pentru bani, dar spune că totuși, dacă n-ar vinde, nu s-ar mai băga la cheltuieli.

Are zeci de lucrări în diverse expoziții cu vânzare și galerii de artă în București. A lucrat toată viața în învățământ, dar acum se apropie de statutul de pensionar, așa că are mai mult timp să stea în atelier.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co