Ateliere de povești terapeutice, la Biblioteca „Nicolae Iorga”

Gabriela Micloiu, mama unui băiețel de 6 ani, diagnosticat cu autism, din Ploieşti, a transformat provocările personale într-o oportunitate de a ajuta și alți copii prin ateliere de povești terapeutice, organizate, gratuit, la Biblioteca „Nicolae Iorga”.
Inspirată de nevoile fiului său, Gabriela a creat aceste sesiuni pentru a sprijini copiii cu diverse deficiențe în dezvoltarea emoțională și socială. Prin povești adaptate, jocuri interactive și tehnici terapeutice, atelierele au devenit un sprijin real pentru micuții participanți, ajutându-i să își exprime emoțiile și să își îmbunătățească abilitățile de comunicare.
Inițiativa a atras și implicarea elevilor voluntari de la Colegiul “Carmen Sylva” din Ploieşti. De asemenea, în apropierea Sărbătorilor Pascale, organizatorii pregătesc surprize speciale la Grădina Botanică, unde copiii vor avea parte de activități tematice și ateliere de creație, dar şi jocuri interactive, menite să aducă spiritul sărbătorilor mai aproape de copii și familiile lor.
Activitățile sunt dedicate în principal copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani, însă pot participa și copii mai mari, iar părinții au posibilitatea de a asista la sesiuni.
Un aspect esențial al acestui proiect este incluziunea, motiv pentru care atelierele sunt deschise atât copiilor atipici – diagnosticați cu autism, ADHD sau sindrom Down – cât și celor neurotipici. Prin această abordare, se urmărește încurajarea empatiei, înțelegerii și interacțiunii armonioase între copii, indiferent de particularitățile fiecăruia.
Atelierele de povești terapeutice reprezintă un exemplu de implicare comunitară și susținere a copiilor cu nevoi speciale, dar nu numai. Activitățile se desfăşoară in fiecare miercuri, începând cu ora 17.30, şi sunt deschise tuturor celor interesați, iar părinții care doresc să participe pot afla mai multe detalii direct la Biblioteca „Nicolae Iorga”.