Atenție la… neatenție
Mare grijă în ziua votului, spun angajații Ministerului Afacerilor și Internelor. Nu de alta, dar orice neregulă va fi sancționată. Oamenii legii atrag atenția celor cu drept de vot că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
De semenea, atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, fapta persoanei care votează: a) fără a avea acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals. Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.



