Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Atmosferă de sărbătoare în Sinaia

Sinaia a îmbrăcat, în seara de Sfântul Nicolae, hainele de sărbătoare. Într-o atmosferă de poveste, sute de persoane au aşteptat cu sufletul la gură aprinderea beculeţelor. Ceremonia a fost una impresionantă. S-au dat focuri de artificii, sensul giratoriu de la strada Aosta a fost înconjurat de flăcări, după care în tot oraşul au început să strălucească ghirlandele, ornamentele şi candelabrele. Artificiile au brăzdat cerul staţiunii, în aplauzele tuturor, iar  Bulevardul Luminilor a devenit neîncăpător. Festivitatea i-a bucurat atât pe cei mici, cât şi pe cei mari, care, pentru o seară, s-au simţit din nou copii. Chiar dacă este criză, administraţia locală din Sinaia nu a renunţat la iluminatul de sărbători. Pe bulevardul central au fost montate 40 de ghirlande, luminate de 4000 de becuri, 20 de candelabre, plase luminoase, globuri şi figurine. Piaţeta Magică este împodobită cu ghirlande roşii, coroniţe cu lumânărele şi stele căzătoare, iar în sensul giratoriu de la stada Aosta, bradul de 7 metri este înconjurat de ghirlande verzi, reni şi îngeraşi şi a fost ornat cu 4080 beculeţe.Şi Parcul Dimitrie Ghica a fost transformat într-un loc de basm. Aleile sunt ornate cu perdele luminoase, candelabre, figurine, iar fântâna arteziană este inundată de luminiţe. La finalul ceremoniei de aprindere a iluminatului festiv, toată lumea a primit covrigi, mere şi vin fiert. În Sinaia mai este încă zăpadă, aşa că turiştii care vor ajunge la sfârşitul săptămânii în staţiune, vor intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă. httpv://www.youtube.com/watch?v=mKnGDoEeswo

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co