Au dat cu piatra în artă!
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, după cum a anunţat însuşi primarul orașului, Mihai Poliţeanu. Oamenii s-au arătat dezamăgiţi de faptul că participanţii de la Teatru, Filarmonică şi Casa de Cultură au venit doar cu momente artistice şi colinde, dar nu au adus şi cadouri, fapt pentru care au aruncat cu pietre după ei.
“Ceea ce s-a întâmplat în Mimiu este inadmisibil şi de netolerat!”, a ţinut să specifice primarul Mihai Poliţeanu. “Este pentru prima oară în istoria Ploieștiului când se întâmplă așa ceva de sărbători și colegii noștri vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunitățile Ploieștiului
Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus și cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat mașini, au cauzat atacuri de panică unor copii. […] Dragi locuitori din Mimiu, îmi doresc să fiu primarul tuturor ploieștenilor. Și specific în legătură cu acest cartier în nicio lună de zile am demarat procedurile de cadastrare în vederea rezolvării problemei actelor de proprietate. Suplimentar, am discutat cu Apa Nova pentru rezolvarea problemei canalizării și lucrările vor începe în 2025. Și voi continua să fac tot ce trebuie pentru a scoate cartierul din Evul Mediu în care a fost ținut de politicieni până astăzi. Însă şi voi aveţi o responsabilitate faţă de Ploieşti şi cei care vor să vă ajute. […] Cei dintre dumneavoastră care aleg să perpetueze aceste practici nu fac decât să întârzie dezvoltarea întregii comunități” a mai specificat primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu.
Totodată, acesta a mai anunţat că al doilea spectacol programat în Mimiu nu va mai avea loc, întrucât artiştii au avut o experiență traumatizantă.