Au fost aplaudați chiar dacă au pierdut finala
Fotbaliștii echipei de tineret a Petrolului au ratat trofeul Cupa României, într-un meci desfășurat pe Arena din Târgoviște. Ei au pierdut, scor 0 la 1, cu FC Bacău. Deși au ratat trofeul, fotbaliștii antrenați de Daniel Movilă au fost aplaudați de public, dar și de cele două galerii prezente la joc. Prima repriză a venit cu unicul gol al finalei, marcat de Tânjală printr-un șut la colțul lung. A doua repriză, petroliștii au dominat însă nu au marcat din numeroasele cornere. La unul dintre ele arbitrul nu a văzut un henț comis de fundașul Drugă. În semn de respect, după joc, Tânjală, Oasenegre, Ureche și colegii lor au creat un culoar și i-au aplaudat pe Argeșanu și ceilalți petroliști.
La festivitatea de premiere trofeul și medaliile au fost oferite de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, și de fostul atacant, Marius Pena.
Pentru clubul Petrolul și jucătorii săi a fost prima finală la acest nivel. Iar cei de la FC Bacău datorită câștigării Cupei României vor juca și pentru Supercupă, împotriva celor de la Farul.



