Autorităţile prahovene, la datorie, în perioada de trecere în noul an
Aproximativ 1.600 de polițiști prahoveni vor acționa în teren, în perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025 pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, astfel încât cetățenii să se bucure din plin de perioada de trecere în noul an.
În această perioadă, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri, au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice, până în prezent, la nivelul unității noastre fiind indiponibilizate peste 3.000 de kilograme de astfel de materiale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, în urma a 39 de acțiuni și 17 percheziții domiciliare. Totodată, este de precizat faptul că în urma neregulilor constatate, au fost întocmite 42 de dosare penale pe această linie.
În vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave și pentru deplasări cât mai în siguranță în această minivacanță, polițiștii rutieri prahoveni se vor afla permanent pe drumurile publice din județ, folosind aparatele de măsurare a vitezei, precum și cele etilotest și drugtest.
Aceștia vor acționa zilnic pentru fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ, în special pe rutele către stațiunile turistice.
Întrucât în această perioadă se oficiază slujbe religioase care atrag un număr mare de enoriaşi precum sărbătorirea Sfântului Vasile, a Botezului Domnului şi a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, jandarmii prahoveni vor monitoriza locaşurile de cult din zona de responsabilitate pentru a se asigura că buna desfăşurare a evenimentelor nu va fi tulburată.
Totodată, autorităţile atrag atenţia asupra faptului că, orice operaţiune cu artificii și petarde, efectuată fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă!
Dacă vă aflați într-o situație în care aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere sprijinul persoanelor competente aflate în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112.