Actualitate

Autoturism răsturnat, victimă preluată de elicopterul SMURD

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni, au fost sesizați ieri, despre producerea unui accident rutier în localitatea Vâlcănești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 80 de ani nu ar fi asigurat autoturismul condus și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă.

Victima a fost preluată de către elicopterul SMURD şi transportată la spital.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului ISU Prahova au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, fiind solicitată și intervenția elicopterului SMURD Brașov. Odată sosiți la fața locului, pompierii au constatat faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, răsturnat pe o parte, cu doi ocupanți la bord. Unul dintre aceștia prezinta o fractură deschisă la nivelul membrului superior stâng și alte traumatisme, fiind in stare de conștiență. Acestuia i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind preluat de către elicopterul SMURD.

Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co