Actualitate

Avarie la apa

Soare afară, căldură, nici un nor pe cer, şi cu toate acestea pe strada Griviţei curgea un adevărat pârâiaş cu apă tulbure.
Am mers în sus pe firul pârâiaşului şi am găsit cauza: lucrările de estindere a ramificaţiilor la canalizarea principală de pe strada Griviţei au dus la ruperea unei conducte de alimentare cu apă a zonei respective. Rezultatul? Un adevărat gheizer în mijlocul străzii.
Cei care locuiesc în respectivul tronson al străzii Griviţei au observat ce se întâmplă. Au sunat la Hidro Prahova. Cineva trebuia să oprească apa. Nu de alta, dar conform celor declarate de localnici, tot contribuabilul va plăti zecile sau sutele de metri cubi de apă care au curs în mai bine de o oră şi jumătate.
Nu doar locuitorii din zonă au stat şi s-au uitat cum curge apa. Unul dintre angajaţii de la Hidro Prahova a intrat în şanţ, cu intenţia de a remedia avaria. Nu a reuşit. Presiunea era prea mare.
Până la urmă s-a lăsat păgubaş. A ieşit din şanţ, şi-a scos apa din cizme şi a aşteptat până când s-a oprit apa. Şi a durat ceva timp. În cele din urmă, după mai bine de două ore, apa a fost oprită şi muncitorii au putut să intervină pentru a remedia avaria. În acest timp cei care lucrau la realizarea racordurilor la canalizare, au profitat de închiderea circulaţiei şi s-au pus pe treabă.
httpv://www.youtube.com/watch?v=r72I4jSwQAA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co