Balastieră ilegală la Târgşoru Vechi
Poliţiştii prahoveni au dat de urma unei balastiere ilegale care îşi desfăşura activitatea la Târşorul Vechi. Se pare că afacerea aparţine unei societăţi comerciale ilfovene. La data efectuării controlului, balastiera a fost găsită funcţionând, fiind exploatate agregate minerale care erau încărcate în autobasculante. Unele dintre acestea au fost identificate în trafic. Documentele de provenienţă a încărcăturii, respectiv avizele de însoţire a mărfii prezentate de conducătorii auto cu ocazia controlului erau completate de persoana care manipula excavatorul, din dispoziţia administratorului societăţii care efectua exploatarea. Asupra conducătorilor auto au fost identificate şi avize de însoţire a mărfii emise de beneficiarul agregatelor către persoane juridice terţe. Autorităţile locale luaseră anterior măsuri de sancţionare a administratorului societăţii comerciale ilfovene pentru lipsa autorizaţiei de construire. Cercetările vor fi continuate de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnatură privată, efectuare de exploatări fără a avea permis de exploatare eliberat de autorităţile competente şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor privind existenţa autorizaţiei de construire.httpv://www.youtube.com/watch?v=RWvtWxWf3ys&feature=channel_video_title



