Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Bani in criza financiara!

Intersecţia bulevardului Dacia cu Drumul Naţional nr.1! Probabil unul dintre cele mai urâte locuri de către câmpineni. Administraţia locală, consiliul local, au observat că nu se mai poate, şi au depus la Agenţia de Dezvoltare Regională un proiect privind construirea, prin fonduri europene, a unor „bretele” suspendate, care să ducă la fluidizarea traficului în intersecţia care creează atâtea probleme în ultimi ani. Deşi iniţial administraţia a fost anunţată că a intrat sub linia de finanţare, iată că după reorganizarea fondurilor europene, singurul proiect care a primit finanţare a fost cel de la intrare din Câmpina. Adică 6,5 milioane de euro vor fi investite în această lucrare, într-o perioadă de criză financiară acută.
Dacă toate lucrurile vor merge aşa cum trebuie, în toamnă ar trebui să înceapă lucrările de ridicare a celor două pasarele. Termenul estimat de finalizare este de aproximativ doi ani. Mai rămâne de văzut un singur lucru: dacă acum se circulă greu în respectiva intersecţie, cum se va circula atunci când vot începe lucrările?httpv://www.youtube.com/watch?v=tWSDlRule2w

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co