Bătută și călcată cu mașina de amant – femeia de 57 de ani a murit la spital
Scene de groază, ieri dimineață, în comuna Baba Ana din județul Prahova. O femeie de 57 de ani a murit după ce ar fi fost agresată cu bestialitate și apoi călcată cu mașina de un bărbat despre care localnicii spun că îi era amant.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Un trecător a dat alarma la poliție, după ce a văzut femeia prăbușită pe stradă, plină de sânge. Primele verificări au arătat că bărbatul de 53 de ani ar fi coborât din autoturism, ar fi lovit victima în repetate rânduri, apoi s-ar fi urcat din nou la volan și ar fi acroșat-o, părăsind în grabă locul faptei.
Un echipaj de ambulanță a intervenit de urgență și a transportat victima la spital. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, rănile fiind mult prea grave.
Între timp, agresorul a fost dat în urmărire, iar polițiștii l-au prins la scurt timp în localitatea Tătaru, în propria mașină.
Cazul este anchetat acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au deschis un dosar penal pentru omor. O comunitate întreagă este șocată de cruzimea cu care s-a derulat tragedia.



