Bazinul Vega, redeschis
Veste bună pentru iubitorii înotului. De astăzi a fost redeschis publicului Bazinul Vega, aflat în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti. Baza sportivă a fost închisă pentru lucrări de modernizare şi igienizare. Timp de mai multe luni, aici s-au înlocuit instalaţiile termice şi electrice, ţevile de la nivelul bazinului, care asigură încălzirea apei, bateriilor sanitare. De asemenea întreaga incintă a fost zugrăvită, geamurile au fost schimbate iar fosta tribună a fost demolată şi în locul ei a fost montată una nouă. S-au păstrat atât tariful de 10 lei/ persoană, cât şi programul de acces obişnuit: în intervalul luni – vineri, între orele 14.00-15.00 şi 19.00-20-00, iar sâmbăta, în intervalul 14.00-15.00.



