Actualitate

Blejnar, reținut de DNA Ploiești

Fostul sef de la ANAF, Sorin Blejnar, a fost retinut in aceasta seara de DNA Ploiesti, pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de trafic de influenta. Conform procurorilor, Blejnar ar fi luat o spaga de peste 13 milioane de lei.
Sorin Blejnar a fost adus inca de dimineata la sediul DNA Ploiesti cu mandat. Fostul sef al ANAF nu a facut nicio declaratie cand a ajuns.
Dupa ore intregi de audieri, DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a inculpatului BLEJNAR SORIN, la data faptei acesta fiind preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rang de secretar de stat.
În ordonanţa procurorilor se arată că, in cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de aproximativ 13.170.000 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
Sorin Blejnar urmeaza să fie prezentat maine, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Nu este primul dosar in care Sorin Blejnar este anchetat. Acesta a mai primit o condamnare de cinci ani cu executare de la Curtea de Apel Bucuresti in dosarul “Motorina”. Decizia a fost contestata la instanta suprema, care va lua o decizie definitiva, dupa judecarea in apel a cauzei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co