”Bufnițele” se joacă cu suporterii
Echipa de handbal Activ Prahova Ploiești, organizează, cu prilejul sfârșitului de an, un eveniment demonstrativ destinat iubitorilor handbalului, intitulat „Turneul Suporterilor”. Acesta va avea loc mâine, la Sala Sporturilor „Olimpia”, iar intrarea este liberă. Sunt programate trei meciuri de handbal, între Echipa Bufniţelor, Echipa Suporterilor şi Echipa Consiliului Judeţean. Turneul va debuta, de la ora 11.00, cu partida dintre Echipa Bufnițelor şi Echipa Suporterilor Activ Prahova. Vor urma și celelalte meciuri, totul pentru ca oamenii să socializeze cât mai bine cu trupa care activează în Divizia A. Înaintea acestui turneu, Activ-ul antrenat de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu, se pregătește serios cu prilejul unui nou meci-test cu Gloria Buzău, echipă care ocupă locul patru în Liga Națională. Recent, gruparea ploieșteană a avut un joc de pregătire cu echipa națională de handbal feminin a României. Selecționata de tineret, antrenată de ploieșteanul Dragoș Dobrescu, va disputa, la finalul acestei săptămâni, două meciuri de verificare, împotriva selecționatei Cehiei, partidele urmând să aibă loc în București. Pentru această dublă a fost chemată și Roxana Beșleagă, handbalistă la Activ. Roxana evoluează pe postul de centru și nu este pentru prima dată când handbalista de 20 de ani participă la acţiunile lotului naţional de tineret.