Actualitate

Bursă olimpică pentru o gimnastă de viitor

Sabina Enache a devenit bursieră a Fundației Olimpice Române. Gimnasta de la CSM Ploiești a intrat în programul Fundației grație rezultatelor obținute în competiții. Sabina are 13 ani, practică gimnastica ritmică și a participat la numeroase concursuri nationale, unde a câștigat nenumărate medalii de aur, argint și bronz. Alte două medalii din cel mai strălucitor metal le-a obținut la concursurile internaționale. Recent, Sabina și colegele ei de la clubul municipal au participat la prima întrecere oficială din 2020 – Cupa „Irina Deleanu”, desfăşurată în Sala Polivalentă din București. Antrenoarele Liliana Băescu şi Simona Puiu au înscris în competiţie patru sportive. Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan au concurat la senioare, iar Sabina Enache şi Anisia Drăgan, în competiția junioarelor. Cu exerciţii noi sau cu grad de dificultate mare faţă de cele de anul trecut, gimnastele CSM-ului s-au prezentat onorabil pentru o primă apariţie oficială. Iar în cazul Mirunei a fost vorba şi despre debutul său la nivel de senioare. Astfel, în întrecerea senioarelor, Denisa Stoian a ocupat locul 12, la cerc, minge, măciuci şi panglică, iar Ciocîrlan a fost a 16-a după evoluțiile de pe covor. Întrecerea junioarelor s-a rezumat la competiţia pe echipe, iar ploieștencele au ocupat locul opt, din 12 formații participante.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co